joi, 30 septembrie 2010

sunt copil (?!)

citind aici imi dau seama.. ca sunt copil - pentru cum ma exprim, pentru ca scriu despre ce simt, pentru ca inca mai cred si inca ma expun asa, cu toate povestile care ar fi trebuit sa ma schimbe (nu?);
asa cum i-a schimbat "viata" pe multi... si au devenit - ceea ce ei numesc, drept scuza - maturi. Oameni maturi care fac atatea greseli si care poate nu mai rad cu adevarat...
ce ma fac? n-as vrea sa fiu altfel decat sunt, dar cum impac ambele mele parti...?!
asa cum spui tu, Cata... e adevarat ca ii sperii pe ceilalti (dar doar pe unii :) )
insa ziua in care o sa aleg sa nu mai "vorbesc", sa fug de a mai simti, o sa fie ziua trista in care am renuntat si am devenit o umbra oarecare de pe strada, sau o persoana care cauta scuze, ghidata de regulile care (relativ) dau acelasi rezultat - iar noi avem nevoie de certitudini...
n-am nevoie sa ma salveze nimeni, pentru ca nu sunt la ananghie, nu sunt o victima, doar imi lipseste un anume echilibru.
si chiar si asa, de cele mai multe ori, vreau sa fiu eu "zgomotul de sustinere" pentru altii.
(goodbye...)




3 comentarii:

  1. foarte interesant! eu cred ca fiecare dintre noi este un copil in adancul sufletului,chiar daca nu toti recunosc asta!

    RăspundețiȘtergere
  2. nu stiu ce sa zic.. se pare ca unii renunta voit-fortat la asta (vedem ca oamenii devin din ce in ce mai goi... )

    RăspundețiȘtergere