Dans

Niciun cuvant al realitatii,
Doar fiecare emotie, atingere,
simturi absolutizate, aburi..
Si cu fiecare emotie, eu sunt aici.
Iar durerea asta e esentiala, sa fie mai frumos, mai trist si.. efemer
Nu-ti zic adio, pa sau orice altceva… niciun un cuvant…
E doar un ultim dans..
Si dorul, dorul dinainte de inceput.

Pentru ceea ce suntem.. scriem (I)

(sau plangem, sau zambim fara motiv, sau iubim fara intrebari, sau…)

I. Ceea ce eu numesc "Ancorarea in teluric si sentimentul de vinovatie..."

Cand ma gandesc la cum voi arata la batranete.. vad proiectia dorintelor mele de acum – sunt eu in fata unui pian, imbratisandu-mi singuratatea, cu o oarecare bucurie, iar melancolia exista in mine, dar fara tristete…

(atunci voi fi crescut cu adevarat, daca eu, cu parul carunt, voi fi fericita, pentru cum sunt eu si cum am fost mereu...)

Acum

(Diana,

iti scriu ca sa vezi ce mai "fac" si de ce nu mai scriu... )

ma pregateam sa scriu.. (pe un subiect anume.. )

si pentru prima oara de cand scriu pe acest blog simt ca "nu mai e asa usor"...  acum simt nevoia sa citesc, sa ma documentez, adica sa ascult inainte sa "vorbesc" despre subiecte "importante" pe care le naste o stare sau o intrebare a mea;

eu, in muzica...

muzica ma salveaza si vorbeste pentru mine (chiar si cand eu nu mai vreau sa vorbesc...)

sunt copil (?!)

citind aici imi dau seama.. ca sunt copil - pentru cum ma exprim, pentru ca scriu despre ce simt, pentru ca inca mai cred si inca ma expun asa, cu toate povestile care ar fi trebuit sa ma schimbe (nu?);

incet, incet..... ("ce" bine)

incepe...

mi-e somn, iar :); e de bine, inseamna ca voi dormi de acum si cred ca de acum ma voi odihni [cat de pofta imi e! :) ]

Cred ca e de bine si ca vreau sa scriu iar...

"unul"

de unde vine toata energia asta?
iar toata convingerea de singurate asumata pe care mi-o da meloncolia asta... de unde vine?