Totul sau nimic?

Da.
Nu suport si nu-mi fac bine amanarile si minciunile.
Nu exista niciodata cale de mijloc, cum nici in sentimente nu ar trebui sa existe.


Probabil caracterul il face pe un om sa aleaga cert intre "da" si "nu" sau alb si negru, roz si cenusiu...
iar eu in felul asta sunt si nu consider ca trebuie sa ma intreb daca e bine sau nu sa fii asa.
doar afirm.
la fel de sigur pe cat ma expun - cu calitati si defecte.
asta nu e o cale a fericii, nu, nu e..
dar e alegerea proprie a felului de a... trai, pentru ca nu prefer amagirea; indiferent cat de urat e adevarul, doare mult mai putin decat ignoranta si minciuna si consider ca reprezinta insusi respectul si o forma de iubire.
iar situatia de acum doare rau... dar cum durerea nu poate fi auzita, ce simt, nu e nevoie sa mai spun.
si apoi e si tare bine, intr-atat incat parca toata esenta fericirii se consuma perfect si suprem... in cateva momente.
si nici acum nu se poate auzi, dar se simte putin, se simte in jur, se simte in flori, in ploaie, in relatiile apropiate;
iar apoi ciclul se reia...
iar eu inca mai pot, inca mai vreau.

nu vreau sa ma las balta acum, nu vreau sa las totul, nu acum..