“Minute”… ( De ce lucrurile sunt entuziasmante numai la inceput…?)

Ai simtit vreodata ca vrei sa schimbi tot ce s-a intamplat in ultimele minute… si cu cat te indepartezi de acele minute, cu atat te cuprinde disperarea ca vezi cum se scurg, si nu mai poti sa le insfaci, sa le tii strans in pumn si chiar sa le strivesti…si sa dispara?
Au fost minutele, vorbele care au schimbat totul…si care inca te indeparteaza si mai mult de “inceput”.
Au fost sutele de secunde, care au sfarmat in mii de bucatele …the space between u and me….


Si ce mai poti face…cand vezi cum el pleaca, invaluit in tot ce au nascut acele minute..?...
Strigi dupa el, dar fara sa deschizi gura ( sperand ca el sa te auda…)
Apoi, incercand sa salvezi ce a mai ramas - cu gesturi mici si deloc brusce, ca nu cumva sa se mai zdruncine ceva… sa nu se mai schimbe nimic, sa nu mai fie nimic furat de alte “minute” pierzatoare - te asezi incet…(cand tu de fapt te prabusesti)..
Asa stau acolo, pe bordura….si astept…astept sa vii…sa aduci si minutele cu tine…ca sa le cimentam si apoi sa ne dam ceasurile inapoi; sa te intinzi acolo langa mine…sa ne trezim batrani…dar totul sa fie mereu...un inceput.

Will he come…?

(daca asta ar fi una din povestioarele pe care le scriu de obicei…nici nu stiu daca ar avea un sfarsit fericit sau sad…asa ca las finalul “in coada de peste”… poate are altcineva idei…)