Timpul trece si devenim melancolici.
Vreau sa treaca timpul si sa fiu tot eu.. nu nervi, nu o
crize, nu un copil ce nu accepta realitatea. Doar ca singura mare problema e – eu
cum sa accept ceva ce nu exista??!
Chiar imi place sa traiesc. Imi place sa traiesc chiar mai
mult decat altii, decat cei (falsi) optimisti. De aici toata tragedia..
Nu accept nimic liniar si intervin (cel putin mental) in
decursul lucrurilor.
Vreau sa traiesc, iar combustibilul pentru asta este, din
pacate, schimbarea.
Schimbarea, care implica nebunia.
Nebunia care implica viata.
Viata, care e agatata de moarte.
Iar totul redevine ciclic, moartea implica schimbare.
